Clasa a X-a:
Constiinta morala -glasul lui Dumenzeu in om
Căinţa păcătosului
La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele sau, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său.
Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins în apoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul
furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă.
Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă
câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat.
În sinea sa, omul era mustrat, judecat pentru fapta lui cea rea.
ÎN FIECARE DIN NOI este un Tribunal ceresc; un Tribunal care ne judecă toate faptele şi gândurile noastre. Un Tribunal care ne laudă pentru cele bune şi ne mustră pentru cele rele. Acest Tribunal se cheamă: Conştiinţa.
O1. Ce este constiinta morala?
Este glasul lui Dumnezeu in om , care il indeamna sa indeplineasca Legea morala.
Ea este înscrisă ontologic în noi de către Dumnezeu încă de la naştere, adică este înnăscută în sufletul nostru, ca lege a Sa.
, dar si judecatorul neadormit si aspru, care se pronunta asupra fiecarei fapte.
Constiinta este vocea launtrica care judeca actiunile noastre
O2.Dovezi scripturistice
In Vechiul Testament se vorbeste despre existenta constiintei morale:
Constiinta ii mustra pe protoparintii Adam si Eva dupa ce au calcat porunca dumnezeiasca (Fac. 3, 10);
Ea il urmareste pe Cain, care nu-si mai gaseste liniste pentru uciderea fratelui sau Abel (Fac. 4, 13);
Ea opreste pe fratii lui Iosif de a-i ridica acestuia viata (Fac. 37, 26);
In Noul Testament exista numeroase texte care vorbesc despre realitatea constiintei morale:
Mantuitorul Hristos desi nu foloseste cuvantul „constiinta” vorbeste despre „lumina care este in tine”, care nu trebuie sa devina intuneric.(Matei VI,23).
rusineaza pe acuzatorii femeii pacatoase (Ioan 8, 9);
naste cainta in inima fiului risipitor (Luca 15, 18)
in inima lui Iuda, vanzatorul Mantuitorului care dupa tradarea Mantuitorului se spanzura (Matei 27, 3-4)
Un exemplu de mustrare a constiintei este a lepadarii lui Petru de Hristos si apoi a mustrarii lui de constiinta, care in face sa „planga cu amar”(Matei XXVI, 75) sau a lui Iuda Iscarioteanul, (Matei XXVII, 3-5).
Sfantul Apostol Pavel vorbeste in Epistola catre Romani de existenta constiintei morale , care este universala – prezenta in sufletul tuturor oamenilor, chiar daca nu sunt crestini:” paganii care nu au Lege din fire fac ale Legii…ceea ce arata fapta legii scrisa in inimile lor, prin marturia constiintei lor si prin judecatile lor, care ii invinovatesc sau ii apara (Ep.Romani II, 14-15).
Parintii Bisericii vorbesc si ei despre constiinta morala.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune:” cand Dumnezeu l-a facut pe om, a sadit in fiecare judecata nemincinoasa a binelui si a raului, adica regula constiintei”
Fericitul Augustin spunea si el: „poti fugi de toate, daca veri, numai de constiint ta nu. Intra in casa odihneste-te pe pat, retrage-te inauntrul tau, caci nici un loc unde sa te ascunzi nu vei afla, daca pacatele tale te vor roade”.
Concluzii:
Constiinta morala este si ramane cu adevarat glasul lui DUmnezeu in om
O3. Rolul constiintei morate
Constiinta slujeste drept calauza la implinirea legii.
Ea este judecatorul neadormit si aspru, care nu se poate cumpara si care se pronunta asupra fiecarei fapte.
Ea isi ridica glasul atat inainte de savarsirea unei fapte, cat si dupa savarsirea ei.
Conştiinţa împlineşte un rol sau o funcţiune întreită:
- înainte de săvârşirea faptei este sfătuitor,
- în timpul săvârşirii este martor,
- iar după săvârşire este judecător.
În cele din urmă, conştiinţa mai are şi rolul de a aduce necontenit în amintire faptele rele şi de a nu îngădui să dăm uitării ce am săvârşit, descoperindu-ni-le continuu, ca, doar aşa, să nu mai cultivăm răul.